Acțiune în fața DNA, pentru redeschiderea dosarului Certej

actiune DNA Certej
06/12/2019 783 vizualizări

Reprezentanții Comunității Declic merg luni, 9 decembrie, de la ora 11.00, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a depune o cerere de reluare a anchetei de corupție de la Certej. Memoriul îi este adresat procurorului-șef al DNA, Călin Nistor.


De asemenea, pentru a atrage un semnal de alarmă asupra gravității situației, activiștii Declic vor pune în scenă o reprezentare a zeiței Justiției, pentru care aurul cântărește mai mult decât dreptatea. 

”La Certej, Justiția e în lanțuri. La doar 10 zile de la preluarea și redeschiderea dosarului, DNA Central a clasat dosarul pe motive procedurale pe care nu le considerăm corecte. De aceea, cerem procurorului-șef să redeschidă cauza și să fie analizate corect infracțiunile”, a declarat Roxana Pencea Brădățan, reprezentant Declic.

În acest moment, dacă nu e anulată clasarea și dacă ilegalitățile rămân nepedepsite, avizarea proiectului minier Certej va putea continua, la fel și faptele de corupție din zonă.

Dosarul privind infracțiunile de la Certej a fost deschis în urma unui denunț depus în octombrie 2016 la DNA Structura Teritorială Alba. Plângerea noastră a pus sub lupă ilegalitățile făcute atunci când vaste suprafețe de pădure, ce au aparținut de drept sătenilor, au ajuns abuziv la compania minieră Deva Gold, prin mijlocirea primăriei.

În noiembrie 2016, DNA ST Alba a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu. La aceasta s-au adăugat sesizări ale Corpul de control al Ministrului Afacerilor Interne și Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Parlamentului României și Senat. În iunie 2019, DNA ST Alba Iulia a clasat dosarul.

În august 2019, procurorului șef DNA a infirmat soluția de clasare ca netemeinică și nelegală și s-a dispus redeschiderea și reluare urmăririi penale cu precizarea că urmărirea penală va fi efectuată de către procurori din cadrul DNA, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. În noiembrie 2019, dosarul a fost din nou clasat.

Peste 3.000 de membri Declic i-au transmis, din nou, procurorului șef DNA, Călin Nistor, un memoriu pentru infirmarea clasării și redeschiderea cercetării penale. În plus, a fost depusă și o plângere împotriva ordonanței de clasare.