Ecuador anunță că nu va mai acorda noi concesiuni miniere și petroliere

29/12/2017 1598 vizualizări

După ce aproape 10.000 de indigeni au călătorit timp de două săptămâni și peste 200 de mile din pădurea tropicală a Amazonului până în capitala Ecuadorului, Quito, aceștia au fost primiți de către președintele Lenin Moreno. Ajunși în fața Palatului Prezidențial, liderii indigeni s-au întâlnit cu președintele și au cerut guvernului ecuadorian să le respecte drepturile, teritoriile și cultura. Și au câștigat! După întâlnire, oficialii administrației Moreno au anunțat că nu vor mai acorda concesiuni noi de petrol și resurse minerale fără o consultare prealabilă a comunităților locale.

Aceasta este o victorie majoră pentru mișcarea indigenă a Ecuadorului și pentru efortul global de a păstra combustibilii fosili în pământ! De asemenea, transmite un semnal convingător piețelor internaționale de mărfuri că extragerea de resurse noi, fără consimțământul populațiilor indigene, reprezintă o încălcare clară a drepturilor și companiile care investesc în aceste resurse vor ajunge să dețină active irecuperabile.

Comunitățile indigene din sudul Amazonului – Ecuador – regiunea cea mai afectată de concesi miniere și de expansiunea planificată a extracției de petrol – și-au exprimat în repetate rânduri opoziția fermă față de extracția resurselor pe teritoriile lor. Declarațiile guvernului potrivit cărora comunitățile locale ar fi fost consultate privind  aceste proiecte au fost respinse de către rezidenți, iar Curtea Inter-americană pentru drepturile omului a confirmat lipsa de consultare a guvernului.

 

În plus, deși moratoriul anunțat nu abordează concesiunile existente de petrol sau miniere, acesta pare să pună capăt planurilor Ecuadorului de a scoate la licitație șaisprezece noi zăcăminte de petrol în 2018.

Sursa articol: Amazon Watch