Factsheet MWR

Facebooktwittergoogle_plusmailFacebooktwittergoogle_plusmail

În România, nu există la ora actuală nici o activitate minieră care să folosească cianura.

Cu toate acestea, România este cunoscută drept țara cu cele mai grave accidente produse în urma pierderii integrității barajelor a două lacuri de decantare cu cianuri: Certej (1971) și Baia Mare (2000). Accidentul de la Certej e cunoscută ca fiind cea mai cumplită tragedie pe timp de pace din anii ’70. Digul rupt și sterilul revărsat a provocat 89 de morți și 76 de răniți. În urma accidentului de la Baia Mare, România a fost obligată să plătească 100 de milioane de dolari daune Ungariei. Compania Aurul nu a primit nicio sancțiune, acționarii au băgat firma în faliment și au plecat să-și investească profitul uriaș în alte părți.

De la dezastrul din 2000 de la Baia Mare, cel puțin 25 de accidente provocate de deversări de cianură au fost raportate în zonele minere din întreaga lume. Două din aceste accidente a apărut la mine ce sunt semnatare ale Codului Internațional de Management al Cianurii, o inițiativă voluntară cu rolul de a reduce deversările cu cianură.

În 2010 deputaţii Parlamentului European au votat cu 488 voturi în favoare, 48 împotrivă şi 57 de abţineri, o rezoluţie care solicită interzicerea generală a utilizării tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri în Uniunea Europeană. Din păcate, Comisia Europeană a lăsat la latitudinea statelor membre implementarea în legislația națională a acestei rezoluții. Cehia, Ungaria, Costa Rica, mai multe provincii din Argentina, statele americane Montanas si Wisconsin și Germania au interzis de asemenea cianurile în minerit.

Despre mineritul cu cianuri în Europa și în lume

În prezent, mineritul aurifer a devenit într-o măsură importantă un proces chimic care foloseşte substanţe periculoase. În Europa, mineritul cu cianuri este practicat în prezent în Suedia şi Sardinia. Ar fi inexact să afirmăm că societatea suedeză Boliden care exploatează în Suedia are o istorie exemplară de practici miniere sigure. În 1998, deversarea toxică de la mina de zinc „Los Frailes” a societăţii Boliden Apirsa, sudul Spaniei, a avut consecinţe dezastruoase asupra ecosistemului zonei umede Doñana şi asupra comunităţilor locale din zonă.

În octombrie 2000, Boliden Apirsa şi-a declarat falimentul, iar în septembrie 2001, Boliden a închis mina Los Frailes, concediindu-i pe cei 425 deangajaţi ai săi. Costurile de ecologizare s-au ridicat la 240 milioane de dolari.

Până în vara anului 2013, peste 20 de avize favorabile proiectului minier au fost respinse în instanță. De la certificate de urbanism, la certificate de descărcare arheologică și alte acte de natură administrativă au fost anulate succesiv de justiția română. În acest context, legea distrugerii Roșiei Montane propune 20 de derogări excepționale de la legislația în vigoare, atribuții ce ar urma să fie dobândite de compania minieră.

Mirajul locurilor de muncă în minerit

Conform studiului de fezabilitate realizat de Washington Group International în 2005-2006 şi asumat de Roșia Montană Gold Corporation vor fi create în total de 634 de locuri de muncă în perioada de exploatare; aceste locuri de muncă nu se referă însă doar la cele directe, legate de mină şi uzină, ci şi la cele indirecte, din administrație, contabilitate, IT, aprovizionare, resurse umane, relații publice, juridic, patrimoniu etc. Şi în cel mai optimist scenariu, numai o parte din cei 1,600 de șomeri din zona Roșiei Montane își vor găsi un loc de muncă.

Mai mult, studii de impact făcute în alte zone miniere (de exemplu în Africa de Sud) au arătat că exploatările miniere distrug economia locală reală (Heroiu, 2012). De cele mai multe ori, aceste firme miniere nu angajează șomeri, ci oameni calificaţi care au deja un loc de muncă în zonă. Oferind acestor oameni un salariu mai mare decât își pot permite firmele locale, exploatările miniere sfârșesc prin a falimenta firmele ce au prins rădăcini local și îngroașă rândurile șomerilor.