Roșia Montană: șantajul despăgubirilor absurde

03/08/2015 1709 vizualizări

Cei ce fac legi n-au ratat nicio ocazie pentru a asigura creșterea investițiilor. Aproape orice îi este permis unei companii care se auto-intitulează ‘investitor’. De exemplu, în preambulul legii minelor în vigoare este stipulat: „Investiţiile în domeniul minier sunt încurajate prin facilităţi de ordin fiscal şi administrativ, fiind libere de orice constrângeri în ceea ce priveşte recuperarea investiţiilor şi utilizarea profitului realizat.“

Pentru a fi siguri că măsurile favorabile se aplică investițiilor străine, România a încheiat acorduri bilaterale de protecție a investițiilor (BIT- Bilateral Investment Teaties) încă de pe vremea Guvernului Năstase. Beneficiarii de drept ai acestor tratate sunt partenerii comerciali străini ai României. De regulă, acordurile bilaterale de protecție a investițiilor se încheie pe o perioadă determinată de timp și, după expirare, acestea pot fi anulate unilateral de oricare din părți prin simpla notificare a celeilalte părți.

România era considerată o țară cu grad mare de risc pentru investitori, iar prin acordurile bilaterale de protecție a investițiilor străine investitorilor li se acordă o poliță de asigurare suplimentară – li se dă dreptul de a da în judecată statul gazdă dacă investiția lor nu și-a atins scopul (!)

Aici intervine clauza ISDS sau clauza de soluționare a litigiilor dintre investitor și stat. Chiar dacă sună foarte abstract, această clauză reprezintă acceptarea unui sistem paralel de justiție, care nu are nicio legătură cu sistemul național sau transnațional de justiție.

Acesta funcționează pe principiul arbitrajului, ceea ce înseamnă că ambele părți își vor alege câte un arbitru sau judecător și că se vor pune de acord în alegerea celui de-al treilea arbitru (judecător neutru). Apoi, aceștia tranșează cazul în spatele ușilor închise, aproape ca la piață.

Cazurile de arbitraj comercial produc o decizie finală, decizie la care nu se poate face apel la nicio curte supremă de justiție și nici măcar la Curtea Europeană de Justiție. Centrul Internațional de Soluționare a Disputelor Relative la Investiții (The World Bank’s International Centre for Settlement of Investment Disputes – „ICSID”) este locul unde se desfășoară procesele ce au la bază clauze de tip ISDS.

În ultimii 20 de ani ISDS-ul a devenit o adevărată industrie. Nu oricine poate să fie arbitru sau judecător în procesele care se referă la soluționarea litigiilor dintre investitor și stat (ISDS). Conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) mai mult de jumătate dintre arbitrii sunt avocații unor compani. Mai mult de 60% dintre ei reprezintă la rândul lor – în calitate de avocați – companii în cadrul proceselor ISDS.

Doar investitorii străini au dreptul de a da în judecată statele gazdă la curți de arbitraj private invocând clauza ISDS. În cazul în care câștigă, aceștia pot beneficia de despăgubiri de miliarde de dolari. Chiar dacă guvernul reușește să se apare într-un astfel de caz, tot va rămâne cu costurile pentru onorariile avocaților și taxele legale (în medie de 6,5 milioane Euro/caz), sume plătite de la bugetul de stat – în final de contribuabili. Au existat multe amenințări cu cazuri de ISDS cu scopul de a preveni intrarea în vigoare a unor legi necesare – modalități folosite de lobbiști pentru a negocia. Statele mici sau sărace, care au puțini specialiști în domeniul juridic, evită costurile provocate de un caz de ISDS și sunt de acord cu schimbarea legislației înainte de intentarea procesului.

Toate partidelor politice importante din România susțin cu fermitate ISDS-ul. Când în Parlamentul European s-a votat rezoluția cu privire la includerea mecanismului ISDS în Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP), europarlamentarii social-democrați din România au făcut lobby intens în favoarea includerii ISDS cu scopul de a influența votul colegilor lor.

În ianuarie, anul acesta Gabriel Resources a anunțat începerea procedurillor de arbitraj prin trimiterea unei notificări de litigiu Președintelui, Primului Ministru și Guvernului României. Anunțul făcut de Gabriel Resources în 21 iulie 2015 vine ca răspuns la tăcerea și pasivitatea autorităților cu privire la acea notificare. Gabriel Resources, fiind o companie înregistrată atât în Olanda, cât și în Canada și cu o filiala in Jersey poate decide dacă își va bazaa acțiunea pe acordul bilateral pe care România îl are cu Canada sau cu Olanda sau cu mai multe. Cazul a fost deja listat pe pagina web a ICSID dar încă nu există o confirmare oficială.

Pentru a recupera investiția minieră neperformantă de 1 miliard de dolari Gabriel Resources a anunțat în iulie 2015 că a formulat o cerere pentru arbitraj la ICSID împotriva României (”Cerere de Arbitraj”). Acest moment reprezintă punctul culminant al amenințărilor cu privire la clauza ISDS care au fost formulate încă din 2013, când Gabriel Resources a forțat Parlamentul României să accepte proiectul minier prin trecerea unei legi care stipula faptul că proiectul lor minier este de interes național major ca să anuleze procedurile de autorizare care au fost blocate și să poată fi expropriată populația care refuză să plece.

”Dacă în Camera Deputaților proiectul este respins, vom continua cu notificările legale pentru începerea litigiului pe motivul multiplelor încălcări ale tratatelor internaționale pentru până la 4 miliarde de dolari”, a amenințat Directorul executiv Gabriel Resources într-un interviu: ”Cazul nostru este forte puternic și îl vom face public astfel încât eforturile României de a atrage investiții străine să aibă de suferit ”

Ce știm deja este că Gabriel Resources va folosi, cel mai probabil, clauza ”Tratament corect și echitabil” (Fair and Equitable Treatment – FET).

Această clauză permite companiilor străine să interpreteze ce anume este corect și echitabil. Clauza s-a dovedit a fi foarte folositoare: 75% din cazurile de ISDS câștigate de companiile americane au avut la bază principiul ”Tratament corect și echitabil”.

4 miliarde de dolari pe care i-ar pretinde Gabriel Resources ca despăgubiri reprezintă aproape 2% din PIB-ul anual al României.

În cazul de arbitraj contra statului român, Gabriel Resources va fi reprezentată de White & Case LLP., companie care se mândrește cu obținerea a două dintre cele mai mari despăgubiri din lume– unul dintre aceste cazuri fiind procesul dintre compania minieră canadiană de exploatare a aurului împotriva Venezuelei.

Anumite firme de avocatură multinaționale au ajuns să încurajeze companiile să investească în unele țări, să propună proiecte ambițioase în medii ostile și își oferă serviciile pentru a da în judecată statele gazdă pentru pierderea investiției și pagube, chiar dacă motivele pentru aceste pierderi sunt evidente.

Dacă reușim să oprim includerea clauzei ISDS în TTIP, vom opri transformarea acestui mecanism într-o practică uzuală de sărăcire a bugetului național. În prezent, cazurile de ISDS în România și în lume sunt excepții care sunt invocate în baza acordurilor bilaterale dintre state, dar aceste acorduri pot fi denunțate de oricare din părți pentru a elimina această clauză.

Dacă ISDS va fi inclus în TTIP, atunci va avea caracter obligatoriu pentru toate statele membre UE și anularea acestei clauze va fi aproape imposibilă. Vom rămâne blocați cu aceasta pentru o perioadă îndelungată.

Din punct de vedere practic, dacă nu vrei ca ISDS să devină un mecanism utilizat pe scară largă în viitorul apropiat, poți începe prin a semna petiția. Hai să nu lăsăm excepția să devină regulă!

Semnează acum petiția pe www.de-clic.ro

Ce este ISDS?

ISDS este un mecanism de soluționare a litigiilor dintre investitor și stat care permite corporațiilor străine să dea în judecată statele la curți de arbitraj private. Aceste procese nu se bazează pe legislația națională, ci mai degrabă pe puterea celui mai influent; cu toate astea, deciziile au forță obligatorie. Astfel, se creează un sistem privat de justiție pentru corporațiile străine în detrimentul statului de drept. Corporațiile pot da în judecată statele pentru afectarea profiturilor actuale și chiar pentru eventuala afectare a profiturilor viitoare. În anumite state, cazurile bazate pe clauza ISDS au adus guvernele la limita falimentului și ce este chiar mai grav de atât, doar amenințarea cu un proces la o curte de arbitraj a oprit guvernele de la promulgarea unor legi benefice cetățenilor și justiției