ANCHETĂ: Culisele afacerii cu păduri de la Certej

Un reportaj de Radu Cernuta

Acum 70 de ani, fără să știe ce-i așteaptă, părinții și bunicii localnicilor din Certeju de Sus și-au unit sărăciile și au cumpărat în devălmășie 350 de iugăre (201 ha) de pădure și pășune, sperând să intre și ei în rândul lumii. Aveau să se bucure de achiziție doar un an, apoi a venit schimbarea de regim din 1948 și comuniștii le-au luat tot. În vara 2010, în timp ce urmaşii lor încercau să-şi recupereze bunul, Primăria şi-a trecut în proprietate o parte din terenul lor. Câteva luni mai târziu, Primăria a concesionat terenul pe 20 de ani către Deva Gold, aici urmând să fie amplasate iazurile cu deșeuri aferente proiectului minier. Nici în ziua de azi, sătenii – prinși între legislația proastă, administrația potrivnică și corporaţie – nu au reușit să recupereze ce au pierdut. Mai jos puteți citi povestea zbuciumată a Obștei Agricole Măcrișul.

O istorie transilvană

Certeju de Sus, o comună din județul Hunedoara având în componență 9 sate, este unul din vechile centre miniere din Munții Apuseni, unde s-a extras aur din mine tradiționale, cu galerii, încă de pe vremea Habsburgilor. La suprafață însă, dealurile și munții din jurul satelor, cu păduri, pășuni și teren arabil, au fost neatinse, o parte a sătenilor practicând agricultura și creșterea animalelor.

Obștea Agricolă Măcrișul s-a constituit în anul 1946, însă pentru a-i înțelege istoria, trebuie să mergem mai înapoi, până la reforma agrară din 1921 pentru a vedea ce s-a întâmplat cu averea familiilor înstărite Blum și Schulhor care dețineau în coproprietate mari suprafețe de teren în zonă. Din informațiile noastre, aceștia au plecat din România la venirea comuniștilor și nu i-am putut contacta, însă, din interviuri și documente, am reușit să reconstituim povestea celor peste 575 de iugăre (334 ha) situate în amonte de satul Hondol, pe valea Măcrișului. Acestea sunt identificate aproape în întregime cu numărul topografic 3231, doar o mică bucată de 6 iugăre (3,5 ha) având atribuit numărul topografic 3232 și sunt înscrise în Cartea Funciară încă din timpul Imperiului Austro-Ungar la coala cu numărul 1674. Am putut consulta şi noi înscrisurile şi hărţile aferente în arhiva Oficiului pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Deva.

În urma Legii din 30 iulie 1921 pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, la fel ca în cazul tuturor marilor proprietari de pământ din România, o parte a terenurilor celor două familii, peste 225 de iugăre (130 ha), a fost expropriată. Astfel, porțiunea situată pe malul drept al Măcrișului, între Pârâul Căpitanului, un afluent, și o culme numită Piciorul Lung, perpendiculară și ea pe vale, cam un sfert din terenul de la numărul topografic 3231, a trecut în proprietatea Statului Român. Latifundiarilor le rămâneau restul de trei sferturi din terenul de la numărul topografic 3231 și tot de la 3232, situate mai sus de Piciorul Lung, pe ambele părți ale văii Măcrișului. Adică cele 350 de iugăre (201 ha) pe care aveau să le vândă localnicilor. Exproprierea a fost trecută în Cartea Funciară la 6 mai 1941 atât la coala nou creată, 2246, cât și la vechea filă a grofilor, 1674 și a avut loc în baza hotărârii Comisiunii de ocol pentru expropriere Deva nr 15/1922 din 18 iulie 1922, a hotărârii Comitetului Agrar nr 79/1932 și a unei schiței de defalcare. Am obținut și noi o copie a acesteia. Potrivit Cărții Funciare, proprietarul terenului expropriat este și în prezent Statul Român.

În 1946, Blum și Schulhor vând pământurile rămase Obștei Agricole Măcrișul. Aceasta era o asociație de pășunat înființată chiar în acel an, pentru a crea cadrul organizațional prin care sătenii să poată deveni proprietarii terenului, să-l poată administra și utiliza. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 30 noiembrie 1946. Contribuțiile fiecăruia dintre cei 164 de membri ai Obștei au fost inegale, în funcție de posibilitățile financiare, fiecăruia revenindu-i o cotă de participare în dreptul de proprietate proporțională cu suma plătită, asemănător acțiunilor într-o societate pe acțiuni. În 18 ianuarie 1947, dreptul de proprietate al Obștei era trecut în Cartea Funciară la coala cu numărul 2307. În 13 aprilie 1948 apare Constituția comunistă, care prevedea, la articolul 6, că pădurile aparțin poporului. Terenurile proaspăt cumpărate trec în proprietatea statului fără însă ca această confiscare să fie trecută în Cartea Funciară sau vreun alt document. Obștea Agricolă Măcrișul era de facto desființată.

În interviurile cu localnicii, aceștia au speculat că familiile Blum și Schulhor ar fi știut că urmează naționalizarea și au vândut pământul că să nu le fie luat. Astfel, tranzacția ar fi fost de fapt una bazată pe informații privilegiate și, în esență, o escrocherie. Desigur, într-un mod oarecum ironic, pe vremea comunismului a fost imposibil pentru țăranii deposedați să-și caute dreptatea. Schimbarea de regim din 1989 trebuia să le aducă urmașilor lor o reparație. Aceasta însă nu s-a întâmplat.

Tranziție, dezbinare, suprapuneri

Ar fi trebuit să fie simplu: urmașii localnicilor să reconstituie asociația, pământul să fie identificat în teren, cu experți, și trecut în proprietatea Obștei. Însă, în tranziția de la comunism la societatea actuală, nimic nu a fost simplu. Restabilirea dreptului de proprietate privată s-a făcut treptat, cu legi neclare, aplicate inconsistent. Iar când legile au devenit mai limpezi, s-au ivit alte probleme.

Prima lege a fondului funciar, Legea 18/1991, permitea doar restituirea de suprafețe de până la 1 ha, numai persoanelor fizice și fără a respecta vechile amplasamente. A urmat Legea 1/2000, și ea cu limite și inconsistențe, dar care permitea restituirea pădurilor către persoane juridice și recunoștea obștile ca forme de proprietate istorice. Abia a treia lege, 247/2005, a venit cu „restitutio in integrum”. Dar după 15 ani de legi strâmbe, aplicate prost sau cu rea voință, retrocedări făcute după ureche și tot felul de matrapazlâcuri, nici aceasta nu a reușit să rezolve problemele.

Încercările de reconstituire a Obștei Agricole Măcrișul s-au lovit de piedici încă de la început. Asociația a putut fi înregistrată doar în anul 2008, în urma unui proces, deoarece li s-a contestat dreptul legal de a se constitui, pe motiv că ar fi trecut termenul. Procesul a fost câștigat în recurs, la Tribunalul Hunedoara, judecătorul motivând că legea are caracter reparator, nu restrictiv. Apoi, cererile de restituire a pământului de care au fost deposedați, adresate Comisiei județene pentru restabilirea dreptului de proprietate, au rămas fără răspuns. În aprilie 2010 au fost nevoiți să meargă din nou la judecată într-un proces de reconstituire a patrimoniului, dosarul 2988/221/2010, care avea să fie și el marcat de neclarități.

Pentru a înțelege situația, trebuie să vedem natura obștilor ca organizații și caracteristicile lor speciale. Liviu Măntescu și Monica Vasile, cercetători la Universitatea Humboldt din Berlin, spun în articolul Reforma proprietății în România rurală și pădurile comunitare că ele sunt o formă de proprietate comună și, tradițional, au un management participativ, sunt indivize și nu pot fi înstrăinate. Toate acestea au fost păstrate în legea 1/2000. Într-un alt articol, aceeași autori arată că, odată cu venirea firmelor străine de exploatare, mai ales austriece și italiene, apar și presiunile asupra obștilor pentru cedarea drepturilor. În 1910, primul Cod Silvic din România încearcă să protejeze micii proprietari în fața corporațiilor și prevede obligația înregistrării legale a asociațiilor, crearea de statute pentru funcționarea internă a acestora și folosirea de documente. Totuși, companiile interesate de maximizarea profiturilor reușeau adesea să găsească agenți locali, de obicei în rândul elitelor satului, care să-i „prostească” pe oameni să renunțe la drepturile lor pentru recompense derizorii, cum ar fi un pachet de țigări. Aceștia erau numiți „cozi de topor”, iar autorii sugerează că originea termenului e legată de istoria formelor asociative de proprietate asupra pădurilor. În prezent, spune un studiu canadian, la nivel internațional, activitățile miniere reprezintă și ele o amenințare la adresa comunităților și a bunurilor comune. În goana după profit, companiile încercând să le dezbine și controleze comunitățile și să submineze legislația care le protejează.

Dezbinarea și-a spus cuvântul și în cazul Obștei Agricole Măcrișul. În timpul procesului, care a durat peste 3 ani, la dosar a fost depus un tabel cu 51 de persoane, membri ai Obștei, care nu ar fi fost de acord cu acțiunea înaintată în instanță. Există mai multe probleme cu acel tabel. În primul rând, nu se știe cine l-a întocmit și cine l-a depus. Apoi sunt problemele de ordin tehnic. Pentru lămurirea acestora, am vorbit cu doamna conferențiar Laura Bouriaud, care predă Drept și legislație silvică la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

Din interviurile cu localnici din Certej am aflat că, cei care au semnat, credeau că o fac pentru a li se restitui individual suprafețe corespunzătoare cu cotele parte care le reveneau din patrimoniul Obștei. Doamna conferențiar Bouriaud ne-a explicat că, potrivit legii, „obștile trebuie să respecte regimul silvic, asta însemnând reguli stricte pentru tăiere, imposibilitatea de a le dezmembra, iar proprietățile mari, în devălmășie, nu pot fi înstrăinate”. Așadar abordarea individuală e ilegală. Apoi, am întrebat-o pe doamna conferențiar ce greutate poate avea o astfel de hârtie cu 51 de semnături depusă nu se știe de cine la procesul unei organizații cu 164 de membri. „Reconstituirea e un drept”, ne-a spus „nu pot renunța 51 de persoane în numele Obștei”. Domnia sa ne-a explicat că, potrivit legii, modalitățile de reprezentare a unei obști, ca organizație, la fel ca tot ce ține de funcționarea ei internă, sunt cele stabilite în statutul acesteia. În interviuri, oameni prezenți la proces ne-au spus că acolo nu s-a vorbit deloc despre statut. Pur și simplu respectivul tabel a fost luat în considerare, iar procesul a fost pierdut de Obște prin lipsa calității procesuale. După părerea doamnei conferențiar Bouriaud, „oamenii au fost înșelați”.

În iunie 2010, la două luni după ce Obștea Agricolă Măcrișul a început procesul pentru a-și redobândi proprietatea, Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Hunedoara eliberează Comunei Certeju de Sus Titlul de proprietate cu numărul 20/7860 pentru 283 ha și 300 m² de teren cu destinație forestieră. Dintre acestea, 57,9 ha se regăsesc pe terenul Obștei. Mai mult decât atât, potrivit informațiilor noastre, cele 57,9 ha reprezintă locul unde Deva Gold intenționează să amplaseze iazurile de decantare. O situație foarte convenabilă pentru corporație, dacă ne gândim că, astfel, asupra lor se putea decide printr-o simplă hotărâre de Consiliu local, în loc să trebuiască convinsă o obște cu sute de membri și protejată de legi. Aproape imediat, terenul a fost concesionat de Primărie companiei, pentru 20 de ani, începând cu data de 5 noiembrie 2010 – contractul cu nr 3192. Iar modul în care Deva Gold a ajuns să aibă drept de folosință asupra unui teren împădurit revendicat de Obștea Agricolă Măcrișul ridică numeroase semne de întrebare.

Titlul de proprietate eliberat, în iunie 2010, de Comisia județeană Hunedoara către comuna Certeju de Sus. Aproape 58 de hectare se regăsesc pe terenul Obștei

Copie după Cartea Funciară unde se atestă cumpărarea terenurilor și transferul dreptului de proprietate către Obștea Agricolă Măcrișul

Manevrele întortocheate ale Primăriei Certeju de Sus

În încercarea de a desluși ce s-a întâmplat, ne-am lovit de mai multe dificultăți. A fost greu să găsim localnici care să vorbească cu noi. A existat și cazul unei persoane care ne-a contactat pentru ca apoi să se retragă spunând că e urmărită și se teme pentru siguranța sa și a familiei sale. Autoritățile erau amabile până le spuneam că ne interesează Certeju de Sus și Obștea Agricolă Măcrișul, apoi începeau să ni se închidă ușile. Toate acestea ne-au întărit convingerea că ceva nu e în regulă acolo.

constatarePăduri2003-000Cu perseverență și răbdare, am reușit să ajungem să adunăm diverse documente și ne-am lovit de o nouă problemă. În mod normal, într-o investigație, documentele confirmă, sau infirmă ipoteze. Aici însă nu s-a întâmplat așa. Adesea acestea se contraziceau unele pe altele, astfel încât nu știam pe care să le credem. Un moment de clarificare a fost când am reușit să vorbim cu autorii unei Note de constatare din 2003 de la Ocolul Silvic Deva.

Pus în situația de a pregăti pentru punerea în posesie terenurile din Anexa 56 întocmită de Primăria Certeju de Sus și validată de Comisia județeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate, șeful de ocol, inginer Mihail Alionescu, un om integru, cu o carieră exemplară de peste 30 de ani la momentul respectiv, a dat sarcină inginerului Horia Golea și tehnicianului Florin Ciochină să verifice corectitudinea acesteia. Aceștia au identificat parcelele în Cartea Funciară după numerele topografice și au găsit neconcordanțe atât între Cartea Funciară și cadastrul primăriilor cât și între originalele de la Cartea Funciară și extrasele CF, practic întreaga suprafață de peste 600 ha fiind validată greșit. În discuțiile purtate, ei mi-au atras atenția că rubricile din cadastrul care se găsea la Primăria Certeju de Sus prezentau ștersături evidente, fapt menționat și în Nota de constatare. Cu privire la semnificația acestei Note, au fost foarte clari: „e vorba de drepturi”. Mi-au explicat că, adesea, din cauza hăţişului legislativ, în cazul retrocedărilor, apăreau conflicte privind amplasamentul. Nu şi în acest caz, aici era vorba de lipsa dreptului Primăriei de a fi pusă în posesie. „Nu ne certăm ca să-i dau teren pe fostul amplasament”, a zis unul din ei. „Documentul spune că nu avem pe ce să ne certăm, pentru că nu are dreptul”, a continuat. La momentul respectiv, o copie a Notei a fost transmisă Primăriei Certeju de Sus.

Fosta proprietate a moșierilor Bulm și Schulhor a fost și ea parte din această verificare. Anexa 56 atribuie cele 230 ha de la număr topografic 3231 Comunei politice Hondol, alături de încă 14,37 ha de la numărul topografic 1841, ceea ce, potrivit Notei de constatare, e incorect.

Am reușit și noi, să verificăm în arhiva Cărții Funciare faptul că, într-adevăr, drepturile asupra acesteia se împart între Statul Român, pentru suprafețele expropriate, Obștea Agricolă Măcriș, pentru bucata vândută localnicilor, iar la numărul topografic 1841 proprietari sunt persoane fizice, existând înscrisuri încă din secolul XIX. De asemenea, la numărul 1841 am găsit, la fel ca silvicultorii, un teren mai mic de 1 ha, nu de 14,37 ha, cum scria în Anexă. Ce nu apare în Nota de constatare, e precizarea că termenul „comună politică” se referă la comunități, nu la unități administrativ-teritoriale și denotă o formă asociativă de proprietate asemănătoare obștilor, care avea să fie recunoscută ca atare în Legea 247/2005 la articolul 26, alineat (1), astfel că ar fi un abuz să se atribuie Primăriei proprietatea acesteia.

După constatarea problemelor, în baza Anexei 56 nu s-au realizat puneri în posesie, iar în 2010 prin Hotărârea nr. 30 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Hunedoara, aceasta este invalidată. În schimb, tot atunci, se validează Anexa 41, în mare măsură aceeași Mărie cu altă pălărie, diferențele fiind mai mult cosmetice. Din ea au fost eliminate referințele problematice la comuna politică și numărul topografic 3231. Rămâne numărul topografic 1841, acum partajat 1841/1962, însă acoperind două suprafețe de 268,64 ha și 14,39 ha, atribuite Primăriei sub denumirea „Pădure comunală localitatea Hondol”. Se menționează că dreptul de proprietate ar fi rezultat în urma reformei agrare din 1922, dar nu am găsit în Cartea Funciară înscrisurile corespunzătoare.

S-au schimbat și alte lucruri față de 2003. Ocolului Silvic Deva a fost desființat la restructurarea din 2008. Inginerul Alionescu, șeful de ocol, s-a pensionat, iar restul echipei s-a împrăștiat. Nu a mai verificat nimeni Anexa 41 și s-a realizat punerea în posesie. Astfel a dobândit Primăria Certej exact partea din terenul revendicat de Obște unde Deva Gold intenționa să facă iazurile de decantare și pe care avea s-o concesioneze imediat companiei.

Pădurea de milioane și interesele miniere

L-am contactat telefonic pe domnul Petru Câmpian, primarul comunei Certeju de Sus, în încercarea de a afla care este poziția sa în această situație. Domnia sa a acuzat interese politice din partea unor persoane implicate în Obște și a pus la îndoială intențiile acestora privind administrarea fondului silvic. Deși Primăria este cea care a dat terenul companiei miniere, care cu siguranță nu are în plan o bună gestionare a pădurii. Iar asta în condițiile în care, toate bucățile din fosta moșie Blum Schulhor de la numărul topografic 3231, despre care am reușit să obținem informații, conțin păduri clasificate în grupa funcțională 1 – păduri de protecție. Ceea ce ne face să credem că și restul, cele pe care vrea să le defrișeze Deva Gold, sunt tot de protecție. În rest, a fost un dialog al surzilor, în care domnia sa a jonglat cu termenii de proprietate publică și proprietate privată, a răspuns la întrebările despre problemele Anexei 56 cu observații despre Anexa 37, sau a pus la îndoială competența ocoalelor silvice și pe a noastră.

Din partea companiei, am vorbit cu domnul director, inginer Nicolae Stanca, de la care am încercat să aflăm dacă, atunci când au proiectat iazurile de decantare, au luat în considerare situația juridică a terenului și posibilele dificultăți, sau chiar conflicte cu Obștea Agricolă Măcrișul. Acesta a negat că ar fi avut cunoștință de așa ceva. L-am întrebat apoi despre modul în care a ajuns la această locație după ce, din informațiile noastre, în Voia, unde fuseseră proiectate inițial iazurile, au întâmpinat rezistență puternică din partea comunității locale. Domnul Stanca a negat că opoziția localnicilor ar fi fost cauza mutării. A spus că o competiție între primării în ce privește taxele ar fi jucat un rol, dar în primul rând a fost o decizie economică a companiei. La un astfel de proiect de anvergură, a spus el, cele mai mari costuri sunt cu transportul, astfel că e foarte important ca iazurile să fie aproape de carieră, altfel se poate ajunge în situația în care proiectul să fie prea scump și să nu se facă. În plus, a adăugat, există o mulțime de cerințe tehnice care țin de stabilitatea solului, pânza freatică etc. ce trebuie îndeplinite.

În opinia noastră, deoarece „prețul dictează”, cum a spus directorul Stanca, iar locurile propice pentru iazuri sunt rare, o ignoranță precum cea afișată de acesta cu privire la statutul juridic al terenului ar denota incompetență și imprudență extremă și e greu de crezut. Pare mult mai probabil să fi cunoscut situația Obștei Agricole Măcrișul, dar, în goana după profituri maxime, să fi preferat vechea soluție a cozilor de topor care să „prostească” comunitatea locală și să-i pună la dispoziție amplasamentul necesar iazurilor. Aceste iazuri urmează să fie umplute cu cianuri și metale grele, ca mai apoi, după un timp relativ scurt, 20 de ani, când și-au terminat treaba, ei să plece, lăsând responsabilitatea monitorizării lacurilor în grija proprietarului, adică a Primăriei Certeju de Sus.

Ce se va întâmpla în continuare, e greu de spus, dar sperăm într-o îndreptare a lucrurilor astfel ca această comunitate greu încercată să poată în sfârșit intra pe un făgaș normal și să se poată dezvolta sănătos și durabil.

Plan linie de defalcare din 1939, menţionat în Cartea Funciară cu ocazia aplicării Reformei agrare. Se observă partea expropriată între Pârâul Căpitanului şi Piciorul Lung. Porţiunea situată de-a lungul Văii Măcrişului a fost vândută ulterior Obştei. O parte a ajuns într-un mod ciudat în proprietatea Primăriei Certeju de Sus, care a concesionat-o către Deva Gold