17 iunie 2021

Guvernul tehnocrat s-a contaminat

25 aprilie 2016 – În timp ce Guvernul evită să își facă datoria legală de a trimite un punct de vedere Parlamentului privind legea de interzicere a cianurii, miniștri ai cabinetului Cioloș fac promisiuni alarmante industriei miniere. Costin Borc, ministrul Economiei, Comerţului și Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a declarat că dorește găsirea unor soluţii “care să elimine barierele birocratice, în așa fel încât să se poată relansa activitatea în domeniul exploatării resurselor”


“Declarațiile recente ale ministrului Borc au rolul de a contrabalansa punctul de vedere al ministrului Pașca Palmer și a pune presiune în interiorul Guvernului pentru menținerea unor tehnologii poluante în industria minieră, precum cea bazată pe folosirea cianurii,” a declarat Roxana Pencea din partea rețelei Mining Watch România.

Costin Borc a readus în discuție controversatele schimbări legislative dorite de industria minieră în cadrul Forumului Minier Român, eveniment organizat și sponsorizat de directorul Samax. Această firmă deținută de compania junior Carpathian Gold intenționează să exploateze la suprafață aurul și cuprul de la Rovina, județul Hunedoara.

Modificarea Legii Minelor în favoarea companiilor miniere a fost propusă prima dată de senatorii Toni Greblă și Ioan Rușeț și, mai apoi, de guvernarea Ponta prin două tentative eșuate: Legea Specială pentru Roșia Montană din septembrie 2013 și propunerea Ponta-Șova-Plumb de schimbare a Legii Minelor din decembrie 2013.

Principalul motiv pentru care industria minieră dorește schimbarea Legii Minelor este declararea mineritului neferos ca fiind de interes național[1]. Această prevedere le-ar permite companiilor să exproprieze proprietățile cetățenilor din zonele cu resurse naturale în subsol.

Forumul Minier Român, la care a participat ministrul Borc, este organizat de Asociația Profesională Munții Apuseni, al cărei președinte este Alexandru Nicolici. Acesta este totodată și administratorul Samax România, compania înființată într-un apartament din Baia Mare și deținută, prin intermediul unor companii offshore înregistrare în Insulele Virgine, de Carpathian Gold. În mai 2015, Carpathian Gold își anunța investitorii că a obținut licența de exploatare pentru zăcământul de aur și cupru de la Rovina. În doar 24 de ore, prețul acțiunilor la bursă creșteau cu 200%. În realitate toate acestea au fost o schemă pentru a capitaliza la Bursă în condițiile în care licența nu a fost nici până azi aprobată prin Hotărâre de Guvern. Mai mult, într-o investigație recentă, Rise Project a arătat structura piramidală a companiilor offshore care dețin proiectul minier Rovina ce sunt folosite pentru evitarea plății taxelor și asumării responsabilității în caz de accident.

“Prezența ministrului aparent tehnocrat la masa industriei miniere și angajamentul luat de acesta de a modifica Legea Minelor este dezamăgitoare și extrem de periculoasă. Declarația lui Borc nu diferă decât ca formulare de declarațiile unui Ponta sau a unui Șova din perioada în care erau influențați de Roșia Montană Gold Corporation. Oare Dacian Cioloș poate tolera așa ceva?” a adăugat Roxana Pencea, coordonator programe în cadrul rețelei Mining watch România.

– // –


[1]  În prezent exproprierile sunt legale pentru proiecte de interes public (autostrăzi, drumuri, căi ferate) și pentru mineritul energetic de cărbune și uraniu, prevedere rămasă neschimbată din perioada dictaturii comuniste.

Ai mai putea citi

Rovina – proiectul minier megalomanic din Apuseni

Datele prezentate în articolul "Rovina - proiectul minier megalomanic din Apuseni" sunt extrase din Raportul "Rovina-Technical report (NI 43-101)" publicat în aprilie 2021. Raportul...

Precizări privind cronologia avizării minei de la Rovina

Exploatarea minieră de la Rovina trebuie să parcurgă o procedură complexă pentru a putea începe. În acest moment, Samax România se află într-un stadiu incipient...

Proiectul minier cu cianuri de la Certej nu se va face, indiferent de câte ori se schimbă proprietarul

După succesul obținut în instanță de organizațiile civice Declic și Mining Watch, care au reușit anularea definitivă a planului urbanistic zonal pentru proiectul minier...

Ne gasiti si pe

8,947FaniÎmi place
555CititoriConectați-vă
2,920AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente articole

Rovina – proiectul minier megalomanic din Apuseni

Datele prezentate în articolul "Rovina - proiectul minier megalomanic din Apuseni" sunt extrase din Raportul "Rovina-Technical report (NI 43-101)" publicat în aprilie 2021. Raportul...

Precizări privind cronologia avizării minei de la Rovina

Exploatarea minieră de la Rovina trebuie să parcurgă o procedură complexă pentru a putea începe. În acest moment, Samax România se află într-un stadiu incipient...

Proiectul minier cu cianuri de la Certej nu se va face, indiferent de câte ori se schimbă proprietarul

După succesul obținut în instanță de organizațiile civice Declic și Mining Watch, care au reușit anularea definitivă a planului urbanistic zonal pentru proiectul minier...

Exploatarea cu cianuri de la Certej, oprită de judecători

Mining Watch România și Declic anunță oprirea proiectului minier de la Certej, după ce judecătorii Curții de Apel Oradea au respins calea extraordinară de...

Certej: Deva Gold hărțuiește în instanță societatea civilă

Rețeaua Mining Watch România condamnă acțiunile Deva Gold de hărțuire în instanță a ONG-ului care a câștigat, la Curtea de Apel Cluj, procesul prin...