English
Consiliul Local Baia Mare și Romaltyn Mining se înfruntă cu argumente juridice în instanță, în procesul deschis de către compania minieră pentru a forța funcționarea uzinei sale de procesare, cu cianuri, în oraș.
În 2013, Consiliul Local a emis o hotărâre prin care municipalitatea baimăreană a schimbat destinația terenurilor din zona pe care se află uzina Romaltyn. Aceasta, deși nefuncțională de ani de zile, este parte esențială a proiectului minier propus de Romaltyn. Practic, interzicerea activităților de prelucrare a sterilului prin tehnologii bazate pe cianură în actuala uzină, ar determina schimbarea proiectului, variantă ‘total exclusă din rațiuni economice’ de către Romaltyn.
Cu puțin înaintea emiterii acestei hotărâri, șeful Comisiei de Urbanism al Consiliului Local Baia Mare, Tudor Ilie declara că nu este de acord ca uzina Romaltyn să funcționeze într-o zonă rezidențială. ‘Acolo există unitați de învățământ, unități medicale, blocuri de locuințe, unități de servicii (…). Aici vor fi mereu oameni. Din punct de vedere urbanistic, noile reglementări internaționale recomandă ca unitățile industriale să fie la marginea orașului’.
Romaltyn Mining a refuzat să accepte decizia Consiliului Local și a anunțat acționarea sa în instanță. Într-o primă etapă Romaltyn a vizat suspendarea și mai apoi anularea actului emis de autoritatea publică locală. Acțiunea în justiție[1], deschisă la Tribunalul Maramureș, a fost strămutată la Sălaj, la solicitarea Romaltyn. Tribunalul Salaj a dat câștig de cauză companiei miniere, într-o primă etapă și a dispus anularea HCL nr. 120/2013.
Împotriva hotărârii Tribunalului Sălaj, Consiliul Local a declarat recurs la Curtea de Apel Cluj care a pronunțat o nouă decizie, prin care a casat sentința Tribunalului Salaj și a trimis cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond. „În acest moment, având în vedere că prima hotărâre care vizează fondul a fost anulată, hotărârea de consiliu continuă să-și producă efectele până la pronunțarea unei noi senținte civile de către Tribunalul Salaj, sentință ce va fi de asemenea supusă recursului”, a declarat Niculae Mircea, directorul Direcției Juridice a Primăriei Baia Mare.
Lupta privind legalitatea HCL va continua și rezultatul ei va avea ca efect continuarea demersurilor de autorizare de către Romaltyn sau reconfigurarea totală, poate chiar renunțarea la intenția de a procesa deșuri miniere aurifere în Baia Mare.
Contextul în care are loc prezenta acțiune în justiție:
Fabrica de la Baia Mare responsabilă pentru accidentul din ianuarie 2000, numită astăzi Romaltyn Mining, este în așteptarea unui nou proiect minier, scenariul fiind același – prelucrarea deșeurilor miniere din iazurile de decantare și haldele de steril. Printr-o hotărâre[2] de Guvern din 2013, s-a aprobat licența de concesiune nr. 1/1998 pentru exploatarea reziduurilor miniere din iazurile de decantare Săsar (MEDA), respectiv Flotația Centrală.
Conform raportului de ampalsament al Romaltyn Mining actualizat în 2012, compania și-ar desfășura activitatea în trei puncte diferite din municipiul Baia Mare, locații ce sunt legate tehnologic printr-o rețea de conducte de 13,6 km ce traversează de la est la vest întreg orașul. Mai mult decât atât, uzina pusă în funcțiune în 1999, este situată pe strada Victoriei 77B din Baia Mare. Potrivit declarațiilor fostului director Aurul SA, această locație ar fi trebuit să fie una temporară. În prezent, prin extinderea localității, la mai puțin de 35 de metri sunt blocuri locuite. Tot în vecinătatea uzinei se află la 30 de metri râul Săsar.
Consiliul Local Baia Mare a emis în luna aprilie HCL 120/2013 prin care ‘se stabileşte regimul economic al unităţii teritoriale de referinţă cuprinsă între B-dul Independenţei, B-dul Decebal, str. Victoriei ca zonă de zonă de comerţ – servicii și subzonă locuințe colective’. Prin această hotărâre, activitatea industrială specifică Uzinei de prelucrare, situată în perimetrul descris mai sus, devenea neconformă cu funcțiunile economice și urbanistice ale zonei.
Imediat după adoptarea HCL, Romaltyn a anunțat reducerea programului de lucru a angajaților săi de la cinci zile pe săptămână la patru. Totodată a făcut public printr-un comunicat că varianta relocării uzinei este ‘total exclusă și din rațiuni economice’. Motivele invocate sunt durata estimată de patru ani pentru mutarea uzinei, necesitatea refacerii integrale a documentației de aviare, precum și costuri estimate la 30 milioane de dolari în cazul relocării, ceea ce ar face proiectul total nefezabil.
–
[1] Dosarul nr. 4377/84/2013.
[2] Hotărârea de Guvern 437 din iunie 2013.
