COMUNITĂTILE LOCALE REFUZĂ NOILE PROIECTE DE MINERIT CU CIANURĂ

„Când strici un deal, dai pădurea la o parte, faci acolo şantier, nu mai ai ce să vezi. Numai dacă vrei să vezi apocalipsa.”

Judeţul Hunedoara a fost cel mai puternic industrializat judeţ din România în perioada comunistă. Minerit, siderurgie, combinate chimice, confecţii, baraje, industria alimentară, exploatarea forestieră, aur şi alte metale, construcţii de utilaje grele – sunt doar câteva exemple de ramuri industriale care au „înflorit” aici în perioada de după război. Potenţialul turistic al judeţului, deşi extrem de generos (din punct de vedere istoric, cultural, al mediului), a fost lăsat deoparte, accentul căzând pe industrie, care producea şi poluare masivă.
Însă, după ce industria comunistă a dispărut, natura a început să se refacă, să profite de pe urma schimbării contextului istoric şi social.
Iar oamenii – mai cu seamă cei de la sat – s-au reorientat către activităţi care nu doar să le susţină traiul, ci să fie benefice şi mediului: agricultură, agroturism, ecoturism, proiecte culturale sau legate de tradiţii şi meşteşuguri.
Dar pe agenda autorităţilor judeţene şi a unor companii (străine sau cu capital străin) stau mai multe proiecte miniere, în diverse stadii de obţinere a licenţelor de explorare şi exploatare. Resursele miniere vizate sunt în primul rând aurul şi argintul, judeţul Hunedoara fiind parte, cu o regiune destul de extinsă, dintr-un cadrilater aurifer cu potenţial ridicat. Astfel, potrivit MiningWatch România, sunt vizate localităţi ca Bucureşci, Buceş, Crişcior, Brad, Vaţa de Jos, Certej, Băiţa, Baia de Criş, Vălişoara, Dealul Mare, Deva, Muncel. La Musariu, lângă Brad, există deja informaţii despre prospecţiuni care se fac pe teren, iar la Deva este deja cunoscut faptul că firma Deva Gold realizează lucrări de foraj care cuprind inclusiv zone locuite de la marginile oraşului capitală de judeţ.
În contextul în care localnicii s-au orientat tot mai mult către agricultură, turism şi activităţi conexe, nepoluatoare, ideea repornirii activităţii miniere în judeţ e privită cu ochi critici. Nicu, culegător de ciuperci, fructe de pădure şi de melci, în timpul liber (el fiind zugrav de profesie), spune că pădurile şi dealurile din judeţ au de toate: ”Toată lumea are de unde culege. Să te apuci să aduci iar industrie acum, aici, înseamnă să omori iarăşi natura”, este de părere omul, care a auzit, de ici – colo, zvonuri despre proiecte miniere posibile în judeţ.
Dorina Laza este un mic fermier de lângă Brad, care, împreună cu întreaga familie, lucrează în agricultură.
Familia a reuşit să câştige, pe meritul propriu, două proiecte cu ajutorul cărora a dezvoltat şi dezvoltă în continuare sere de legume, cultivate în pământ sănătos şi cu mult suflet.
”Eu sunt un om care a trăit 10 ani la oraş şi care s-a întors în satul unde m-am născut, pentru că am simţit dorul. Şi mi-am dorit ca şi copiii mei să poată trăi frumos şi sănătos, la sat, cu condiţiile de la oraş. Fondurile europene ne ajută în acest sens, şi dacă tot avem acest sprijin, să mergem mai departe cu el, nu să favorizăm minele. Eu am auzit câte ceva despre proiecte miniere în judeţ, dacă stau să mă gândesc bine sunt foarte aproape de noi, este vorba ca în zona Bradului să se deschidă ceva. Nu sunt de acord cu deschiderea de mine, nu pentru că n-aş fi avut mineri în familie, chiar am avut, dar pentru că ne ocupăm cu agricultura, pe mine mă deranjează felul cum ar urma să se exploateze.”
Agricultoarea, care are în plan, pe viitor, să dezvolte şi proiecte de agroturism, se teme pentru viitorul unor astfel de afaceri în zonă:
”În momentul când strici un deal şi dai pădurea la o parte şi faci acolo un şantier, nu mai ai ce să vezi. Numai dacă vrei să vezi apocalipsa.” Din punctul ei de vedere, ar fi păcat ca munţii noştri să devină bătaia de joc a unora care vor să îi exploateze cu brutalitate. „Să le sugem toată bogăţia şi să ne trezim noi că nu mai avem nimic? Eu cred că ar trebui să rămână o rezervă şi pentru urmaşii noştri.”, spune Dorina Laza.
În judeţul Hunedoara, dincolo de proiectele individuale ale micilor fermieri sau lucrători în agroturism, există şi proiecte de anvergură, care vizează dezvoltarea ecoturismului, o realitate ce nu ar putea exista în condiţiile revenirii industriei grele în regiune.
Ţara Haţegului şi Parcul Naţional Retezat fac parte din cele nouă regiuni din toată România care şi-au depus candidatura pentru titulatura de destinaţie ecoturistică şi realizează eforturi complexe în acest sens.
În judeţ există mai multe arii protejate, care au un excepţional potenţial turistic. Una dintre aceste arii este Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, cu al cărui administrator, dr. Cristian Ciobanu, am stat puţin de vorbă despre posibilitatea deschiderii unor proiecte miniere şi cum ar influenţa acestea activităţile turistice.
”Turismul va fi evident afectat şi direct, şi indirect, dar nu asta e principala problemă. Eu cred că mai importante decât turismul sunt identitatea oamenilor şi integritatea lor. Suntem oare o comunitate ataşată de valorile autentice, de rădăcini, de tradiţii şi de natură, aşa cum pretindem şi cum scrie în milioane de pagini de strategii de dezvoltare? Ne putem păstra această identitate şi direcţie de dezvoltare? Aici e problema, capacitatea unei comunităţi care se vrea eco de a spune nu atunci când i se propune un proiect contrar; puterea unei autorităţi de a refuza o investiţie care, deşi aduce bunăstare pe termen scurt, este contrară identităţii şi strategiilor asumate. Trebuie să înţelegem că nu le putem avea pe amândouă, nu putem fi în acelaşi timp o ţară / un judeţ ecoturistic, o grădină a Carpaţilor, şi o zonă minieră, agresiv industrială, stoarsă de energiile de orice fel”, crede administratorul geoparcului.

Articol de Camelia JULA
Articol publicat în Apusenii Liberi