Autoritățile române se confruntă cu o nouă poluare accidentală la un iaz de decantare de lângă Baia Mare. Gravitatea situației este însă puțin comunicată în spațiul public, în contextul în care Guvernul pregătește o nouă Lege a Minelor, la fel de controversată ca cea din 2013 [1][2].
În 17 octombrie 2017, în urma unei defecțiuni la o sondă inversă, apă și steril au fost deversate necontrolat din iazul de decantare de la Bozânta. Iazul aparține companiei de stat REMIN S.A. Primele informări oficiale din partea autoritățile au apărut abia după două zile. Multe semne de întrebare persistă în continuare.
Avaria s-a produs în noaptea de 16 spre 17 octombrie. Creșterea debitului de apă evacuată a fost observată dimineața de personalul de întreținere și supraveghere al companiei. Comunicatul Prefecturii Maramureș nu a făcut nicio referire oficială privind cantitatea de steril deversată [3].
“Din discuțiile avute cu autoritățile am aflat că dimensiunea conului de evacuare era de 120 de metri și că se estimează că debitul a ajuns până la aproximativ 100 litri/secundă. Volumul de apă și steril evacuate a depășit capacitatea canalelor de refulare, astfel că a ajuns pe un teren deținut de Remin, iar de acolo în pârâul Bozânta și ulterior în râurile Lăpuș și Someș. Deversarea a durat peste 12 ore și, potrivit comunicatului oficial, ‘evacuarea de apă și steril a fost oprită în cursul nopții de 17 octombrie’. După calculele noastre, volumul evacuat a fost de ordinul miilor de metri cubi”, a declarat Roxana Pencea Brădățan din partea rețelei Mining Watch România.
Sterilul iazului de decantare Bozânta conține concentrații crescute de metale grele, precum mangan, cupru și fier. Momentan autoritățile nu au făcut nicio precizare privind substanțele toxice deversate sau privind impactul asupra mediului și comunităților.
De asemenea, nu se precizează nimic despre eventuale sancțiuni acordate companiei miniere.
Exploatările miniere din Maramureş au lăsat în urmă probleme ecologice deosebite, care pot genera oricând în accidente ecologice la cele 17 iazuri de decantare și aproximativ 300 halde de steril. Potrivit unor estimări mai vechi, pentru ecologizarea iazurilor de decantare din Maramureş e nevoie de peste 91 de milioane de euro. Până în 2013, s-au alocat numai 15% din fondurile necesare.
Update:
În cazul deversării de la Bozânta, autoritățile continuă să se ascundă după deget. La întrebările noastre adresate Administrației „Apele Române”, Sistemul de Gopodărire a Apelor Maramureș ni s-a răspuns cu obișnuitele asigurări că nu sunt probleme, situația e sub control, peștii au rezistat, fără însă să ni se furnizeze niciun fel de răspunsuri sau informații concrete.
Am cerut informații asupra modului în care au fost monitorizate cursurile de apă afectate, locurile unde au fost efectuate măsurători și care a fost bateria de teste pentru a ne asigură că s-au făcut determinările potrivite și nu au fost lăsați nedetectați eventuali poluanți. Acestea nu ne-au fost furnizate.
De asemenea, am întrebat care au fost exact substanțele determinate și în ce cantități. Ne-am interesat de cantitatea deversată și de existența în aval a bazinelor de apă potabilă, a instalațiilor de irigații, sau a altor situații prin care această deversare poate afecta comunitățile. Singura informație furnizată a fost că nu există bazine de colectarea apei potabile. Nimic despre substanțe, sau concentrații.
În privința cianurii, ni se spune că „determinările nu au pus în evidenţă cantităţi relevante”, fără însă să ni se comunice concentrațiile, locurile unde sau făcut determinări, sau orice date relevante.
De asemenea, nici acum nu am primit vreo informație despre eventuale sancțiuni aplicate în acest caz.
Condamnăm lipsa de transparență a autorităților și modul superficial în care tratează un eveniment cu posibil impact asupra mediului, comunităților și a sănătății.
Găsiți mai jos comunicatul instituției:
Informare de presă SGA Maramureș
***
Note:
Foto credit: Adevărul
[1] Legea specială pentru Roșia Montană (L475/2013) și Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 (PL-x nr. 573/2013)
[2] Guvernul României reia legea exproprierii naționale, https://miningwatch.ro/sitenou/guvernul-romaniei-reia-legea-expropierii-nationale/
[3] Comunicat de presă Prefectura Maramureș – Iaz de decantare Bozânta, Remin