English
O discuţie despre politica resurselor în România mi se pare că trebuie iniţiată astăzi, cu maximă seriozitate şi competenţă, dar mai ales cu implicarea societăţii civile, ba chiar a tuturor cetăţenilor responsabili ai ţării. De ce oare? Pentru că, în teorie, acest lucru implică destinul nostru ca societate, pe termen lung, pe zeci de ani de acum înainte. Capacitatea de a gestiona cu înţelepciune şi echilibru resursele de care dispunem, fie ele culturale, umane sau minerale, ar fi fără îndoială un semn de maturitate.
Ce se întâmplă, însă, în practică? Sub acest aspect, vedem că politica resurselor este un izvor de corupţie şi dezagregare socială. De aceea, merită să examinăm câteva aspecte generale ale numitei politici a resurselor. Cât priveşte resursele culturale şi pe cele umane, a existat în ultimii 25 de ani un dezinteres constant al autorităţilor pentru valorificarea lor. Patrimoniul a fost neglijat sau distrus, ca în cazul Roşia Montană, ceea ce a reprezentat un grav atentat la memoria noastră identitară. Resursa umană a fost batjocorită, milioane de români fiind constrânşi să emigreze, din cauza contextului politico-economic de acasă. Am pierdut elita profesiilor libere, medici, profesori, cercetători, informaticieni; am alungat sute de mii de meseriaşi de valoare, instalatori, zidari, strungari; s-au dus şi ţăranii spre Occident, iar consecinţa a fost slăbirea legăturilor sociale şi creşterea permeabilităţii la corupţie.
Distrugerea cea mai teribilă se vede însă în cazul resurselor minerale, petrol, gaze, metale preţioase şi mai puţin preţioase. Agenţia Naţională de Resurse Minerale, în legătură directă cu clasa politică şi cu câteva corporaţii suspecte, a făcut concesionări netransparente de resurse în perimetre uriaşe, fără a ţine cont de interesele cetăţenilor sau de nevoia de a gestiona cu prudenţă bogăţiile subsolului. Afacerile Roşia Montană şi Certej au făcut scandal prin suspiciuni de corupţie extinsă, dar nu trebuie să uităm nici de modul neclar în care au primit dreptul de a explora (şi exploata) gaze de şist companii ca Chevron, Gazprom, Niš Petroleum. Amendamentele la Legea Minelor au fost făcute nu pentru a favoriza transparenţa, ci, dimpotrivă, pentru a extinde puterea companiilor în detrimentul cetăţenilor şi pentru a crea un cadru difuz în care corupţia să fie mult mai eficientă.
Ar trebui lămurite aici două mecanisme ale contextului socio-politic în care se produce corupţia, în legătură cu exploatarea resurselor, umane, culturale sau minerale. În primul rând, cadrul legislativ fluid nu permite să fie puse limite acţiunilor corporaţiilor sau să fie sancţionate drastic cele care greşesc, dar nici să existe şanse reale pentru cetăţeni în eventualele litigii cu statul sau corporaţiile. Nu avem legislaţie minieră, de mediu, de patrimoniu care să creeze pentru cetăţeni certitudinea că drepturile lor fundamentale nu vor fi încălcate.
În al doilea rând, oamenii politici ştiu că majoritatea corporaţiilor vin în România cunoscând bine legislaţia laxă, cu gândul să încerce o exploatare pe termen scurt, invazivă şi poluantă, a resurselor. Nu se ţine deloc seama de comunităţi şi de nevoile lor reale. Cei care permit explorarea zăcămintelor de gaze de şist în Banat şi Vaslui ignoră că aceste regiuni au pământuri fertile pentru agricultură şi că localnicii ar fi mai mulţumiţi să le poată cultiva liniştiţi. Companiile ştiu că autorităţile române trebuie corupte pentru a implementa agenda lor, bazată pe profit rapid şi pe consecinţe dezastruoase, în detrimentul nevoilor cetăţenilor. Decidenţii, de la autorităţile locale şi până la cele centrale, se află astfel în poziţia de a cere şi de a primi şpagă, pentru a elibera autorizaţiile şi avizele necesare companiilor.
Aşa că, până nu vom avea o politică a resurselor care să se bazeze pe principii clare, viitorul nostru comunitar va fi sumbru. Asemenea principii clare presupun punerea accentului pe resursele regenerabile, pe dezvoltarea unor comportamente mai puţin risipitoare şi mai responsabile, care să nu ne mai oblige să mutilăm pământul pentru a-i smulge bogăţiile din măruntaie. Cine are urechi de auzit să audă!
***
Opinie de Ioan Pop-Curşeu,
articol publicat în numărul 6 al ziarului Apusenii Liberi.
