English
Daniel Breton (născut la Montréal pe 18 iunie 1962) este editorialist la Journal de Montréal. A fost deputat în Parlamentul Québecului între 2012 și 2014. În timpul mandatului său a deținut pentru o foarte scurtă perioadă funcția de ministru al Dezvoltării durabile, al Mediului, al Faunei și al Parcurilor naturale, din septembrie până în noiembrie 2012. În prealabil fusese militant al mișcării ecologiste din Québec.
Mai jos redăm traducerea articolului semnat de Daniel Breton pentru Journal de Montreal:
„Închidem mina!”
Acum ceva vreme scriam un articol intitulat „Neocolonialismul minier”, în care explicam cum unele companii miniere au un comportament inadmisibil față de cetățeni. Aș vrea să vă povestesc acum ce experiență am avut cu directorii unei asemenea companii.
Apel urgent la noul ministru
Eram ministru de numai câteva minute când am și primit prima cerere: să mă întâlnesc în cel mai scurt timp cu directorii unei companii miniere.
Prin urmare, una dintre primele mele audiențe a fost cu directorii acestei companii.
Am aflat astfel că aveau nevoie de o autorizație pentru o explozie extraordinară. Stând de vorbă cu ei, am rămas stupefiat când am aflat că această companie:
– instalase deja explozivele pe timpul verii,
– nu ne informase decât după 2 luni,
– nu își sprijinise argumentele cu NICIO documentație tehnică sau de altă natură, pentru ca noi să îi putem studia cererea înainte de a emite autorizația,
– avea nevoie să detoneze explozivele în câteva zile, deoarece acestea aveau un termen de valabilitate de 3 LUNI!
Astfel, primul lucru pe care îl aveam de făcut în calitatea mea de nou ministru era să mă ocup de o companie care îmi punea sula în coastă cu bună știință, ceea ce nu îmi convenea deloc.
În fața acestei situații urgente create numai și numai de ei, le-am zis că vom lucra tot weekendul ca să întocmim lista de documente pe care vom avea nevoie să ni le trimită și că la începutul săptămânii următoare îi vom recontacta pentru a le aduce la cunoștință această listă, ca să putem trece cât mai repede la studierea dosarului.
După weekend…
L-am contactat telefonic pe unul dintre directorii companiei. Cineva din echipa noastră a început atunci să îi înșire documentele pe care trebuia să ni le trimită ca să le studiem cererea, dar interlocutorul nostru ne-a întrerupt brusc și ne-a zis:
„Dacă vă complicați atâta, închidem mina!”
Închid mina! Nici mai mult, nici mai puțin!
O companie care:
– ne pusese sula în coastă încă de la început, purtându-se ca în vestul sălbatic,
– avusese o atitudine complet iresponsabilă și lipsită de respect față de siguranța cetățenilor din orașul în care se află mina,
– era disprețuitoare față de autorități,
– nu ne trimisese până atunci NICIO documentație,
– amenința acum că va închide mina pentru că am îndrăznit să îi cerem să ne trimită câteva documente în sprijinul dosarului???
Eram în culmea furiei!
Mă întrebam cum e posibil ca în secolul 21 unii oameni să aibă un comportament atât de colonialist și de arogant! Îmi aminteam ce povestea René Lévesque în autobiografia lui, despre disprețul cu care îl tratase un patron de companie minieră pe vremea când era ministru al Resurselor naturale. Dl Lévesque îi spusese acestuia că trebuie să discute cu el despre amplasarea unei noi mine, la care patronul îi răspunsese că totul era deja stabilit.
Cu alte cuvinte, nu-i păsa câtuși de puțin de părerea ministrului.
Asta se întâmpla în 1962. Iar după 50 de ani eram în aceeași situație?!?!
Bullying minier
Fenomenul de bullying minier există, orice ați crede. Nu toate companiile miniere se comportă astfel, dar în acest sector se menține o cultură neocolonialistă în virtutea căreia unele companii nu ezită nicio clipă să-i intimideze pe cetățeni, pe antreprenori, pe ecologiști, pe oamenii de știință și pe reprezentanții autorităților.
Chiar dacă în secolul 21 putem spune că societatea noastră a evoluat în bine în numeroase privințe, observ cu mânie și cu tristețe că neocolonialismul rezistă, și asta numai pentru că unii oameni încă îl mai acceptă.
Da, unele dintre aceste companii creează locuri de muncă.
Da, unele dintre aceste companii susțin economia locală.
Dar NU, nu trebuie NICIDECUM ca, din aceste motive, să acceptăm orice din partea lor.
În niciun caz nu trebuie să acceptăm disprețul și amenințările.
P.S. Drept răspuns la amenințarea făcută de directorul acelei companii miniere, i-am spus că dacă nu ne trimite documentele necesare în termen de 4 zile, n-are decât să închidă mina.
Peste 4 zile am primit documentele.
Și nu s-a închis mina.
***
traducere: Ștefania Lazăr
Sursa: Journal de Montreal
