D-le Victor Alistar,
Director executiv al Transparency International România,
Am aflat cu mâhnire că organizația pe care o reprezentați legitimează disprețul constituției și a drepturilor omului prin colaborarea cu autoritățile aservite interesului companiilor miniere ce încearcă modificarea legislației românești astfel încât proiectele foarte distructive de minerit să nu mai întâmpine piedici de natură legală. Aurul și argintul pot fi extrase la suprafață cu cianuri doar prin exproprierea forțată în interes privat a locuitorilor din zonele vizate sau cu distrugerea bunurilor de patrimoniu ce se regăsesc în comunitățile cu zăcăminte. Mai mult, proiecte miniere precum cel de la Certej sau Deva Muncel nu pot fi realizate fără a se suprapune pe zone cu regim special de protecție a mediului.
Ne îngrijorează disponibilitatea Transparency International de a “spăla imaginea” unei legi cu prevederi catastrofale asupra dreptului la proprietate sau de liber acces la justiție prin introducerea de mici aspecte ce distrag atenția de la problemele esențiale. Pentru a nu alimenta suspiciuni suplimentare din partea celor ce luptă de ani de zile prentru dreptul nostru, al tuturor, la un mediu curat vă rugăm respectuos să ne faceți următoarele precizări:
– dat fiind faptul că noua variantă a proiectului de act normativ la care Transparency International aduce acum amendament nu a fost adusă la cunoștința publicului, vă rugăm să ne precizati când a fost solicitat punctul de vedere/propunerea de amendamente din partea Transparency International la proiectul legii minelor și mai ales de către ce instituție și în ce etapă a procedurilor de elaborare și avizare a actului respectiv.
– să publicați varianta propunerii de act normativ care v-a fost adusă spre amendare, însoțită de instrumentele de motivare și avizele obținute până în acel moment. Acest demers se impune cu atat mai mult cu cât numeroase acuzații au fost aduse Camerei decizonale, Camera Deputaților, de parcurgere defectuoasă a etapelor procesului legislativ de adoptare a Legii Minelor.
– care sunt comunitățile locale potențial afectate de proiecte de minerit în România cu care v-ați consultat și prin ce mijloace pentru a întocmi setul de propuneri aduse proiectului legislativ de modificare a Legii Minelor. Comunitățile locale sunt cele ce au cel mai mult de suferit de pe urma mineritului: poluare, boli profesionale, distrugerea economiei locale.
– care sunt organizațiile civile în domeniul mediului sau protectiei drepturilor omului cu care v-ați consultat și în ce formă pentru a ajunge la textul actual al amendamentelor propuse Legii Minelor.
– care sunt studiile, analizele și orice altfel de surse de informare ce stau la baza motivării amendamentelor propuse legii minelor.
– care sunt următorii pași întrevăzuți de Tranparency International în procesul de modificare a legii minelor.
– a avut Tranparency International colaborări cu companii miniere sau organizații de lobby ale industriei miniere? Care sunt relațiile contractuale dintre Tranparency International și ambasada Canadei, unul din principalii promotori ai proiectelor de la Roșia Montană, Certej și Rovina?
– Având în vedere și aceea că textul amendamentelor propuse de Tranparency International legii minelor folosește termeni care la momentul de față nu sunt consacrați în domeniul legislativ care reglementează desfășurarea de activități miniere în România la momentul actual, vă rugăm să ne precizați semnificația termenilor “regiuni monoindustriale” și “proiect de interes public deosebit”.
Așteptăm cu deosebit interes răspunsul dumneavoastră la aceste chestiuni ce ne îngrijorează profund.
Rețeaua Mining Watch România