AURUL, PĂMÂNTUL, APA SAU DESPRE SUB-MINAREA CETĂŢEANULUI ROMÂN

Preambul – ştiai, dragă cititorule, că decidenţii politici ai României ţi-au pregătit (şi erau cât pe-aci să adopte) o lege care te-ar fi lăsat nu doar fără metalul preţios al „naţiunii”, cât s-o mai fi găsind prin munţi, ci şi fără apa ta de-acasă, din propria fântână… adică greşesc, pentru că nici casa, fântâna şi pământul din jurul ei n-ar mai fi fost ale tale? Ştiai că în ‘marţea neagră’ (10.12.2013), datorită presiunii civice, acel proiect legislativ a căzut la vot – dar corupţii noştri conducători aşteaptă şi acum să ai un moment de neatenţie, ca să mai încerce (măcar) o dată?

Istoric – În orice ţară care respectă drepturile omului şi îşi protejează cetăţenii e imposibil să deschizi o exploatare minieră de suprafaţă ca proiectul Roşia Montana. Chiar şi la noi, compania canadiană s-a izbit, repetat, de hotărâri judecătoreşti ce au împiedicat începerea lucrărilor. În cele din urmă, soluţia la care s-a gândit ”Goldul” a fost să cumpere, pur şi simplu, politicieni care să rescrie legile în favoarea sa. Începutul l-au făcut Toni Greblă (PSD) şi Ioan Ruşeţ (PDL), iniţiind în iunie 2011 o variantă modificată a Legii minelor – în fapt, o lege de expropriere a ”rezistenţilor”: a oricărui localnic ce refuză să (se) vândă şi să plece din calea investitorului. Dar de-abia în 2013, când USL a dobândit în Parlament o majoritate zdrobitoare, Compania a încercat să-şi rezolve toate dificultăţile deodată, forţănd aşa-numita Lege specială a Roşiei Montane. Au urmat cele mai ample mişcări de protest din România (şi diaspora românească) de după 1990 – iar comisia specială ‘inventată’ de Victor Ponta pentru a promova legea a ajuns, de frica străzii, să dea un ferm aviz negativ: pe 11 noiembrie, nici măcar un singur membru al comisiei nu a votat pentru proiectul Guvernului.

Marţea neagră – Bătălia, însă, nu s-a încheiat atunci. Pe 10 decembrie 2013, în Camera Deputaţilor a fost din nou adusă la vot Legea Minelor. Era  un proiect despre care membrii Camerei nu ştiau mai nimic (cu excepţia Comisiei de industrii, nimeni nu văzuse textul până cu 15 minute înainte de vot) şi care cuprindea nu mai puţin de 62 de pagini de amendamente, în mare majoritate preluate din Legea specială a Roşiei Montane. Cu alte cuvinte, politicienii noştri s-au gândit că populaţia se va lăsa prostită dacă numele comunei din Apuseni nu mai apărea, propriu-zis, în text. Problema e că această variantă e mult mai periculoasă decât cealaltă –  fiindcă extinde pericolul de la cazul strict al mult-pomenitei localităţi asupra oricărei comunităţi din ţară unde o companie minieră reuşeşte să capete o licenţă industrială de exploatare. Din fericire, şi cu această ocazie societatea civilă s-a mobilizat exemplar. Au fost ocupate sediile din Cluj ale partidelor politice, ca şi, în Bucureşti, sediul Avocatului Poporului – instituţia care, în caz că legea trecea, ar fi trebuit s-o atace pentru neconstituţionalitate. Presiunea publică a fost imensă – şi din nou deputaţii s-au speriat în ultimul moment: în consecinţă, iarăși nu s-a întrunit numărul necesar de voturi.

Realitatea pericolului – cum ai văzut deja, prezentul număr al ziarului nostru se referă la alte, din păcate multe şi extinse, proiecte miniere de suprafaţă (în diverse stadii, mai incipiente sau avansate) în munţii Transilvaniei. Ei bine, deocamdată legislaţia asigură mijloacele necesare pentru ca localnicii să le blocheze; dar rezistenţa oamenilor din toate localităţile/ zonele pomenite aici ar fi infinit îngreunată dacă, la un moment dat, Legea minelor va fi modificată. Mai ales că amendamentele acestea privesc nu doar exploatările de aur şi argint, ci şi alte tipuri de resurse: toate tipurile de minerale, cărbunele etc. – inclusiv lucruri banale şi foarte răspândite la munte, cum ar fi apa carbogazoasă sau plată… De aici decurge aspectul, probabil, cel mai spectaculos: odată adoptată noua formă a legii, dacă o companie ar cere şi ar obţine de la autorităţi dreptul de a exploata, de exemplu, izvoarele din regiunea ta, nu doar că tu, familia ta, vecinii tăi, n-aţi mai avea voie să luaţi apă din propriile fântâni, dar la cererea titularului licenţei aţi fi expropriaţi.

Noul stadiu de alertă – în momentul când acest text ‘pleacă’ spre publicare, USL-ul tocmai s-a destrămat definitiv (ieri, Crin Antonescu a demisionat de la Preşedinţia Senatului), iar noul guvern pare a avea o majoritate fragilă. Dacă aceşti oameni mai au o brumă de minte, ei nu vor risca să treacă din nou Legea Minelor. Dar e posibil şi ca foamea de bani să fie destul de mare pentru a duce la o nouă „punere pe tapet” a ei. În acest caz, aminteşte-ţi un singur lucru simplu şi fundamental: dacă o asemenea lege e pusă în executare în România, pământul, apa, sursele tale de venit şi hrană vor deveni complet nesigure. Îţi va mai rămâne doar aerul – aşa poluat cum va deveni… până găsesc ei un mijloc să ţi-l fure şi pe el.

autor:  Dumitru Cornel VÎLCU

articol apărut în Apusenii Liberi #4