English
Dacă guvernele din Costa Rica și El Salvador pot rezista industriei mineritului, poate că toți ar trebui să o facem.
De ce ar alege guvernul unei țări sărace să spună ”nu” unor beneficii economice pe termen scurt? Doar din cauza îngrijorării cu privire la impactul pe termen lung pe care aceste beneficii le-ar avea asupra mediului înconjurător? Surpriză: exact asta au făcut două guverne care au spus un NU hotărât mineritului.
Una dintre aceste țări este El Salvador, unde guvernul a oprit emiterea de avize pentru minerit aurifer încă de acum zece ani. Și a făcut asta în ciuda prețului aurului de la acea vreme și a argumentelor de genul aceluia că exportând aur țara și-ar fi asigurat creștere economică (pe termen scurt, cel puțin).
Motivul principal a fost acela că locuitorii din El Salvador își procură apa din bazinul hidrografic al unui singur mare fluviu, mineritul fiind o posibilă agresiune la aceste rezerve de apă. Decizia de a nu promova și aviza mineritul aurifer s-a bucurat de sprijinul populației, chiar și a micilor comunități care s-ar fi bucurat poate de câteva locuri de muncă în minerit.
Până în prezent, El Salvador a fost privit ca o raritate – o excepție de la regula privind politica privind mineritul într-o eră în care multe guverne au îmbrățișat de bună voie corporațiile miniere și au ales drumul ”creșterii economice bazate pe industria extractivă”.
În țări ca Honduras, Guatemala, Africa de Sud, Republica Democratică Congo, Papua Noua Guinee sau Indonezia guvernele au deschis porțile larg jafului prin minerit. Alte guverne, cum ar fi cel din Filipine, au revizuit politicile lor miniere. Dar, spre deosebire de El Salvador, ele nu prevăd acoperirea costurilor devastatoare de mediu și sociale ale mineritului, ci mai degrabă încercă să se asigure că profiturile din industria minieră ar rămâne în țară.
Totuși se pare că El Salvador nu a rămas un unicat în materie de politică anti-minerit: guvernul din Costa Rica a spus, de asemenea NU mineritului în carieră deschisă (aceasta fiind doar una dintre metodele de extragere a minereului, una dintre cele mai distructive).
Revizuirea politicii naționale referitoare la minerit a început în 2002 cu un moratoriu prezidențial cu privire la noile proiecte miniere în carieră deschisă (cu toate că acest act a fost suspendat în timpul mandatului președintelui Oscar Arias, reglementarea a fost reinstaurată de succesoarea sa, Laura Chinchilla, membra a aceluiași partid politic).
Congresul a votat unanim o lege de interzicerea a tuturor noilor proiecte miniere în carieră deschisă.
Opoziția populației cu privire la toate proiectele miniere, nu doar cele noi (care urmau să fie avizate pe viitor) a apărut în urma uui accident de mediu care a dus la închiderea minei Bellavista, deținută de un operator canadian. Eforturile unei alte corporații miniere canadiene, Infinito Gold, de a deschide o mină în carieră deschisă la Crucitas a provocat indignare la scară mare. Drept urmare, atât guvernul cât și Curtea Supremă s-au exprimat împotriva deschiderii acestei mine.
Ca și în El Salvador, politica „NU proiectelor miniere noi” reflectă dorința majorității atât în comunitățile impactate dar și la nivel național. În El Salvador mai mult de 60% din populație și-a manifestat opoziția față de minerit, iar un sondaj din 2010 a arătat că mai mult de 85% din locuitorii din Costa Rica au fost împotriva propunerii Infinito Gold.
Aceste două guverne ar trebui să ne redea încrederea că autoritățile pot acționa și în beneficiul populației. Pot spune NU unei false noțiuni de dezvoltare economică care are prea puține avantaje în raport cu interesele corporatiste ale elitelor, lăsând în urmă ecosisteme devastate. Aceste două țări trebuie felicitate pentru că au spus NU.
Însă companiile miniere doresc să se asigure că guvernelor nu li se va permite să spună nu. Companiile acționează în baza unui controversat accord de comerț liber și a fostei legi a investițiilor care au permis acestor firme miniere să dea în judecată guverne pentru politici care au împiedicat profiturile viitoare.
Corporația minieră canadiano-australiană Pacific Rim / OceanaGold susține așa-numitele „drepturi ale investitorilor” sunt încălcate de interzicerea mineritului și că El Salvador este obligată să dea aviz pentru mina de aur ( sau să ofere compensații de 301 milioane dolari – profit plus cheltuieli anterioare).
Dar Guvernul din El Salvador este foarte ferm: nu înseamnă nu! A cheltuit deja 5 milioane de dolari pentru a se apăra în acest proces la Centrul Internațional al Băncii Mondiale pentru Rezolvarea Disputelor din Investiții (ICSID).
Într-o situație similară se găsește și guvernul din Costa Rica. În februarie 2014, Infinito Gold a anunțat că nu va accepta sentința Curții Supreme și că a inițiat un proces împotriva guvernului din Costa Rica la ICSID al Băncii Mondiale. Infinito dă în judecată Costa Rica pentru 94 milioane de dolari, atât cât susține că a investit până în prezent.
Dar, pentru guvernul din Costa Rica nu înseamnă nu și ca și guvernul din El Salvador, și-a declarat intenția de a merge mai departe cu politica sa de interzicere a mineritului chiar și la ICSID, unde întreg procesul intentat de Infinito Gold pe „drepturile investitorilor” va costa fiecare parte aproximativ 2 milioane de dolari pe an.
Deci, doamnelor și domnilor, acum este momentul de a sprijini dreptul guvernelor de a spune nu mineritului cu orice preț. Guvernele din El Salvador și Costa Rica deschid noi direcții de luptă împotriva acestor distrugeri, direcții ce încep prin a spune NU vechii direcții. Și să sperăm că acești cetățeni și aceste guverne nu vor rămâne exemple singulare ci de urmat, căi sustenabile către o dezvoltare sănătoasă. Nu înseamnă nu!
Susțineți lupta împotriva mineritului la scară mare în El Salvador și Costa Rica, precum și împotriva corporațiilor miniere care nu acceptă decizia democratică a populației.
Sursa: AICI.
