18 aprilie 2024

spot_img

D-le Klaus Iohannis, 10.000 de cetățeni așteaptă un răspuns

Stimate domnule Președinte ales Klaus Iohannis,

Scrisoarea deschisă adresată dumneavoastră este în prezent semnată de peste 10.000 de cetățeni ce urmăresc îndeaproape situația primei mine cu cianuri inițiată în România după anii ’90. În plus, Mining Watch România reclamă lipsa transparenței și a respectării prevederilor legale a autorităților relevante din județul Hunedoara.

Constatăm că în acest caz, statul de drept nu este mai mult decât un model de disfuncționalitate. Aceleași legi privind autorizarea lucrărilor de construcții ar trebui să se aplice la Certeju de Sus în același mod precum la Sibiu sau în orice altă localitate din țară. Strategia prin care Eldorado Gold (Deva Gold SA) limitează lucrările din zonele expuse vigilenței publice și deschide noi șantiere în pădurile și pajiștile din Certeju de Sus nu face decât să ne alimenteze suspiciunile și neîncrederea în capacitatea autorităților de a face față situației.

Numeroase nereguli au fost sesizate de Mining Watch România atât la emiterea acordului de mediu cât și la demararea lucrărilor de construcții neautorizate corespunzător. Nimic nu pare să oprească avântul companiei miniere ce dorește exploatarea zăcământului independent de rigorile legilor în vigoare. O consecință firească a funcționării corespunzătoare a instituțiilor cu rol relevant ar fi sistarea lucrărilor până la o verificare temeinică a legalității actelor emise până în prezent. În egală măsură, acordul de mediu a fost emis fără ca operatorul minier să ofere garanții de mediu, expunând statul român la un risc deosebit de mare în caz de accident minier. Acest act este în prezent contestat în instanță, solicitându-se anularea sa. Într-o Românie a lucrului bine făcut considerăm că ar fi oportună stoparea imediată a oricăror activități de construire până la judecarea solicitării de anulare a acordului de mediu.

Așteptăm cu deosebit interes rezultatele verificărilor făcute de echipa dumneavoastră așa cum ați anunțat săptămâna trecută pe facebook.

Cu respect,

Mining Watch România și cei peste 10.000 de semnatari

 

 

 

 

Ai mai putea citi

Ne gasiti si pe

9,020FaniÎmi place
544CititoriConectați-vă
2,840AbonațiAbonați-vă
spot_img

Cele mai recente articole